in Observator cultural

Unul dintre scopurile fundamentale ale volumului explorator Nasterea… este acela de a vizibiliza, prin verbalizare, sarcina, nasterea si maternitatea, care, desi participa la constituirea fiecareia si fiecaruia dintre noi, reprezinta o zona tabu si lipsesc aproape cu desavirsire din discursul public din Romania. Dar, in continuarea acestei vizibilizari si includeri in canonul cunoasterii si in simtul comun, ar trebui sa se produca si o constientizare, recunoastere si valorificare a acestor procese, experiente, munci si moduri de cunoastere specific femeiesti. Or, definirea prin asociere reproduce paradigma patriarhala care deturneaza si mistifica vietile si rolurile femeilor.
O forma a acestui tip de definire si identificare este inscrisa si in limba. M-am lovit de mai multe ori de o constructie lingvistica echivoca, atunci cind am vrut sa vorbesc despre povestirea mamei inclusa in volum: voiam sa ma refer la «nasterea mamei», in sensul ca ea mi-a dat nastere, si mi s-a replicat ca ar trebui sa spun «nasterea mea». Nu, nu este nasterea mea, eu nu am avut nici o contributie. Nu eu m-am nascut, ci mama m-a nascut. Deci, daca vrem cu tot dinadinsul sa definim pe cineva in relatie cu altcineva, copilul ar trebui sa fie definit prin asociere cu mama.