in Adevarul

Borges nu se sfieste sa presare elemente autobiografice in numeroase texte din volum. Unul dintre cele mai emotionante eseuri este «Orbirea». Discret si deloc patetic, scriitorul, ramas fara vedere cu ani in urma, isi descrie experienta personala, fara a-i da o dimensiune dramatica: «Faptul de a fi orb are avantajele lui. Eu datorez umbrei unele daruri: ii datorez anglo-saxona, modesta mea cunoastere a limbii islandeze, placerea multor rinduri, a multor versuri, a multor poeme si faptul de a fi scris inca o carte, intitulata, cu o anume nesinceritate, cu anume fanfaronada, Elogiul umbrei.»