in Observator cultural

Noua povestiri se intilnesc intr-un spatiu similar al sperantei si incertitudinii, al aspiratiei pentru un nou inceput compromis de amintirile inca vii ale Razboiului Mondial. Actul narativ, cultivat de naratori adolescenti, macar in spirit, daca nu si ca virsta, reuseste sa dezgroape adevaruri care depasesc intelegerea povestitorilor si ascultatorilor lor, dar care ii marcheaza iremediabil, acordindu-le o profunzime metafizica. In mod paradoxal, in ciuda continutului lor elegiac, Noua povestiri au marcat un episod invigorator si inaugural in biografia mea literara. Cartile care au urmat, atit traducerile romanelor lui Wolfe, Vonnegut si Kesey, cit si cartile de critica, Anatomia balenei albe si Narrative Innovation and Cultural Rewriting in the Cold War Era and After (2001), publicata dupa plecarea mea din tara, pareau intr-un fel sa ma departeze de spiritul epifanic al lui Salinger. Si totusi, la o privire retrospectiva descopar surprins ca Salinger e prezent in mare parte din scrierile mele, ca un fel de subconstient imaginar care a orientat optiunile mele.