in Suplimentul de cultura

Clar! Parintii mei au fost, fiecare in felul lui, povestitori pentru copii destul de daruiti. Tata ne oferea interpretarile proprii ale marilor fabule ale Estului, povestile cu animale din Panchatantra, istoriile din Mahabharata sau Ramayana, 1001 de nopti... Acestea erau povestile noastre de culcare. Mama era altfel. Nu avea deloc asemenea interese, dar era o birfitoare fantastica! Stia toate dedesubturile si toate mizeriile despre toata lumea! Ca o adevarata birfitoare, ii era imposibil sa pastreze lucrurile doar pentru ea. Nu trebuia decit sa ii spui un nume si aveai instantaneu toate povestile despre el, despre familia lui, despre legaturi, despre aspect bizare din trecut... Era extrem de distractiva! Mi-amintesc ca mi-a spus cindva, dupa ce devenisem scriitor: «N-o sa-ti mai spun nimic, pentru ca tu le scrii, iar eu dau de bucluc!». Dar, evident, nu s-a putut abtine si a continuat la fel.