Adolescenta Herta, venita la Timisoara, la liceu, apoi tinara intrata la Universitate, apoi absolventa ajunsa in locuri de munca diverse vede, afla, intelege multe si in continuare putin vesele. Regimul opresiv, de la un moment dat si represiv, de cind devine scriitoare si se integreaza grupului de autori svabi banateni urmariti de Securitate pentru nonconformismul si independenta lor de gindire, adauga noi traume, ucigindu-i definitiv iluziile, nu insa si sensibilitatea, care la rindul ei isi conserva ingenuitatea. Adulta Herta ramine „copilaroasa" in modul ei de a privi si de a „decupa" realitatea, punindu-si intrebari naive (dar cu miez!), dind la iveala neobisnuitul din obisnuit, luminind brusc si revelator maruntisuri pe care restul lumii le ignora. Obiectele, natura, animalele si mai ales florile si copacii i se infatiseaza altfel decit in banalitatea lor accesibila oricui, detaliile capata, intr-o fractiune de secunda, dimensiuni enorme, contururile se tulbura, perceptiile deviaza spre fantasmatic si misterios, lucrurile simple devin importante, atingind marile teme, marile dileme. Totul cu o expresivitate de mare literatura, seducatoare; si care - pe de alta parte - te infioara la tot pasul, caci sensul ultim al acestor proze memorialistice si de reflectie morala e analiza si condamnarea comunismului ca sistem dictatorial si mutilant, brutal, dezumanizant. Evadata din „lagarul socialist" (cum i se spunea in epoca), nu va mai putea scrie decit despre asta, cu sentimentul nici o clipa slabit al datoriei de a depune marturie si de a denunta oroarea.