in Observator cultural

Cred ca Rasid este un fel de versiune comica, satirica a mea. Am scris acea carte pentru fiul meu, relatia dintre povestitor si fiul sau face o trimitere evidenta la relatia mea cu fiul meu. Si da, intr-adevar, cind scriam Harun... m-am aflat cel mai aproape de acest tip de criza – dupa atacurile impotriva Versetelor satanice, a fost un moment in care mi-am spus: daca asta e ceea ce obtii atunci cind vrei sa fii scriitor, cine mai vrea sa fie scriitor, ce sens mai au povestile, care nici macar nu sint adevarate? Si totul a fost legat nu de ideea ca sint in pericol, ci de disperarea, de dezamagirea ca iti petreci cinci ani din viata incercind sa realizezi cea mai buna scriere a ta, o oferi oamenilor, iar asta e reactia lor? Astfel ca am ajuns sa ma intreb: cine vrea sa faca asa ceva? Ar trebui sa fiu sofer de autobuz, ar fi o munca mai satisfacatoare. Am avut deci un moment de pierdere a increderii, nu atit in abilitatea mea de a spune povesti, ci in valoarea lor. Si e adevarat ca a scrie acea carte m-a facut sa imi recapat increderea.