in Observator cultural

Radu Pavel Gheo realizeaza mai mult decit gestul de a ne pune in fata, netrucate, esantioane fruste ale vietii banale, si anume ne livreaza, odata cu aceste imagini, doza de absurd pe care o contine realitatea cea limpede si verosimila. Absurdul se infiltreaza peste tot, e o constanta existentiala, nu-l poate anula decit literature (fie si o literature a absurdului). Sugestia aceasta e lasata chiar la vedere, tocmai de aceea risca sa nu fie luata in seama – cum se intimpla cu secretul dintr-o proza a lui E.A. Poe, Scrisoarea furata. Chiar in prima proza (evident, autoreferentiala) a volumului, Vibratia vietii, este indicat procedeul decupajului arbitrar: unui prozator cineva ii reproseaza ca nu e sensibil la „viata adevarata”, la fel cum traiesc si cum vorbesc oamenii „reali”, in contrast cu cei cunoscuti „din carti”; si atunci scriitorul cu pricina se apuca sa inregistreze dialoguri „reale”.