in Observator cultural

Aurora Liiceanu nu se plaseaza niciodata in postura mamei disperate, nefericite si abandonate. Traieste prin „micutisme“. Acestea, fara indoiala, au un farmec aparte. Farmec care, la Aurora Liiceanu, se traduce si prin excelente pagini de scriitor. Sint intimplari reale, foarte frumos povestite. Nu e o carte de birfe, de dezvaluiri neasteptate, de revelatii tirzii si stranii, de resentimente. E o privire „prin perdea“ si nu cu geamul dat in laturi. E o carte in care eleganta stilului se imbina cu decenta marturisirilor. E o carte tonica pentru ca nu face apologia dezastrului, ci surprinde relevanta intilnirilor norocoase, a prieteniilor si a parintelui care este pentru copil „un fotoliu confortabil, in care el poate oricind sa se aseze cu incredere, chiar daca are picioarele murdare, adica daca a facut si prostii“.