in Cultura

Dan Sociu nu este un fabulator de anvergura. Posedind o imaginatie minimala si un gust al detaliului violent, Sociu schiteaza fugar, cotrobaie cu infrigurare prin cotloanele unei memorii pervertite, mai putin atent la economia intregului decit la coerenta launtrica. De aceea, poate lasa impresia prozatorului minimalist, descriptor al mereu acelorasi turgescente interioare, maniacal emfatic si obsesiv pina la dezgust; reiteratia e, in aceeasi masura, autolegitimare si autoflagelare. Reflexiv (si citi ar fi fost aceia care ar fi mizat pe aceasta dimensiune a lui Dan Sociu?) si consistent, romanul se citeste cu placere, fiindca evenimentul exterior nu e decit un prilej de accelerare a turbionului interior, cel care acumuleaza datele reconfigurarii personale.