in Suplimentul de cultura

Povestea de iubire dintre un musulman din Magreb si o europeana, consumata „intr-o limba nici a ei, nici a lui”, ne duce cu gindul la Cinci nori colorati pe cerul de rasarit ai Florinei Ilis si la patratul amoros format din cele doua cupluri Darie-Kiyomi si Ken-Lili. Ratacite printre cuvinte, personajele Danielei Zeca schimba nu vorbe, ci stari, „temperaturi ale miinii”, pentru ca „Mehria un avea chip si nici voce. Era o unda, mireasma lemnoasa a pielii de vinator si a singelui african”. Intreg romanul este, de altfel, o parabola a vinatorii. Darrielle traieste, printre fapturi ascunse sub val, revelatia Africii „insolente“, care nu iubeste femeile. Dupa doi ani petrecuti pe pamint african, ani in care a pierdut aproape orice legatura cu lumea veche (asa cum e numita Europa in romanele lui Carpentier), Darrielle paraseste Magrebul „intarita pentru tot ceea ce avea sa urmeze, ca o cruciada a vinturilor, ca o femeie care vinase”.