in Suplimentul de cultura

Scriitorii de cinematografie, cum au fost numiti multi dintre romancierii latinoamericani ai boom-ului din anii ‘70, fascinati de lumea filmului, si-au dat la un moment dat seama ca cinematografia are anumite limite si ca literatura este un mediu mult mai bun pentru a se elibera de propriile fantasme. Literatura dispune de mijloace prin care reuseste sa spuna pe larg, si cu mai multa intensitate, lucruri pe care cinematografia nu le poate exprima decit vizual. Acest lucru il descoperim si in volumul de povestiri al lui Angelo Mitchievici. Cele zece texte, zece „scriituri cinematografice”, pun in evidenta tocmai aceste avantaje ale literaturii in raport cu cinematografia si ale celei dintii de a utiliza un sistem de comunicare fictional mult mai creativ. Numai daca ne gindim la modalitatile perceptive si senzitive, cum ar fi cea auditiva sau olfactiva, care ia uneori locul descrierii vizuale.