in Dilema veche

Am dedicat dandysmului de pe teritoriul Romaniei un intreg capitol, e drept, nu foarte intins, pentru ca altul era proiectul volumului in ansamblu, si apoi pentru ca lucram contra-cronometru, iar o documentare serioasa ar fi presupus luni de studiu in bibliotecile din Bucuresti. Dar a compensat din plin toate golurile studiul doctoral al lui Angelo Mitchievici despre decadentismul romanesc, absolut exemplar. Sigur ca apare si la noi un filon dandy. Dar in comparatie cu tarile Europei occidentale, ba chiar centrale, el e destul de firav. Si se „firaveste” tot mai mult cu cit o luam spre sud, spre Balcani, din motive usor de banuit. Anume ca, in tari cu puternica traditie patriarhala, cu un machism pronuntat, elegantii dandy nu prea au ce sa caute. De aceea ii putem numara pe degetele de la doua miini pe dandy romani autentici, iar pentru o literatura aferenta de buna calitate ne-ar fi destul o singura mina. Nu-i neaparat un dezastru ca n-avem fluvii si efluvii dandystice (la un stil generic ma refer acum) si ca piriiasele noastre de eleganta susura tot mai stins, dar consecintele se vad cu ochiul liber astazi. Pacat.