in Adevarul

Critica literara s-a grabit sa aseze Seducatoarea din Florenta la acelasi nivel cu Copiii din miez de noapte si sa-i prevesteasca obtinerea proximului Premiu Booker. E nesemnificativ daca va fi sau nu asa. Lucrul care conteaza e frumusetea inalta a cartii. Rotunjimea povestii. Salman Rushdie forjeaza o alianta intre istorie si fabula peste care presara un strop de pulbere fantastica. In romanul lui apar deopotriva personaje istorice (imparatul Akbar, florentinul Niccolò Machiavelli, amiralul genovez Andrea Doria) si plasmuiri ale propriei imaginatii (printesa Qara Köz, Bhakti Ram Jain, detinatorul rangului de Adulator Imperial Clasa Intai, Hiran, elefantul-calau, sau Dashwanth, pictorul capabil sa se ascunda in propriul tablou). Textura basmului e absolut superba. Citind cartea lui Salman Rushdie, ai sentimentul ca te-ai intors in copilarie, cand te desfatai cu povesti despre dragoni, padisahi si iazuri de clestar. Romancierul are o forta de seductie colosala. Si chiar daca la finalul cartii descoperim sase pagini de bibliografie care certifica o ampla munca de documentare, efectul e acelasi: avem impresia ca un scamator a pocnit din degete, desfasurand in fata noastra un covor pe care a inghesuit o lume.