in Observator cultural

Abordarea subiectului spinos al „sectantilor“ si al interactiunii dintre acestia si un tinar „normal“, proaspat iesit dintr-o poveste cu final nefericit, e dublata permanent de ironia cu accente ludice, dar si de un anume lirism sobru, cum il numeste foarte bine Alex. Stefanescu pe coperta a patra a cartii. Un lirism bine temperat, altfel spus, care scapa de catalogarea drept dulcegarie datorita acestei temperari si inlocuirii unor efuziuni lirice, care ar putea oricind deveni suparatoare, cu un umor plin de ingaduinta, ce pare sa fi devenit marca a prozatorilor ieseni. Profunzimile cartii trec de aspectul sociologic al subiectului, fara indoiala in legatura cu formatia autorului ei, coborind in abisul personal al fiecareia dintre prezentele ce populeaza romanul. Impresia de autenticitate insoteste in permanenta cititorul, de „adevar“ al personajelor care (chiar si absenta Marga, „prezenta“ in carte numai printr-o confesiune dincolo de care se intrezareste zimbetul trist al celei ce alege sa dispara fara urma) par rupte din viata oricaruia dintre noi, chiar si „pocaitii“, cu a caror lume misterioasa fiecare s-a intersectat intr-un fel sau altul.