in Dilema Veche

In general tema singuratatii este uzata si plictisitoare, a devenit banala prin supralicitare. Numai ca singuratatea a fost rareori scrisa fara patetism. […] Singuratatii nu i se aloca multe alte cuvinte. Dar e suficient, iar aceasta forta de sugestie este marele merit al romanului. Povestile de dragoste nu sint citusi de putin spectaculoase, n-au mister, nici momente magice, sint fragile si lipsite de pasiune (nici o scena de dragoste nu e evocata), iar rupturile, aproape necesare. (Poate ca povestile de dragoste sint, intr-o oarecare masura, chiar inventate.) Dar tocmai platitudinea, castitatea si efemeritatea iubitilor, tocmai caracterul friabil al presupuselor iubiri confera dramatism singuratatii fetei predispuse sa inventeze sentimente, apoi epuizate sa se tot agate de goliciuni sufletesti pasagere. Mireasa cu sosete rosii, aceasta fata mereu sedusa de la sine, permanent evitata si intotdeauna aproape parasita, este unul dintre cele mai insingurate personaje feminine din literatura romana contemporana.