Ziarul de duminica

Nefiind familiarizat cu destinul american al scriitorului, m-a socat ideea ca un teoretician al literaturii, universitar cu temperament flegmatic, ins dedicat echilibrului de catedra si masurii in toate, va ajunge sa-si etaleze insasi esenta intimitatii fiintei - suferinta tatalui la moartea fiului - pentru un public prea putin ingaduitor fata de atare supreme dovezi de umanitate, ca sa nu zic barbarizat dupa decenii de degradare, deriziune, dezumanizare. Ma temeam de lehamitea noastra, de firea noastra circotasa, de suspiciunea si zeflemeaua cu care inconjuram tot ce adie a puritate, a firesc, a generozitate si normalitate exemplara. Ei bine, reactiile pe care le-am inregistrat pina acum m-au contrazis net si fara replica. Oameni foarte deosebiti ca structura sufleteasca, educatie si profesie au sustinut la unison calitatea, etosul profund si echilibrul extraordinar al acestei marturii. Asa ceva nu mai avem in literatura romana. Dar cu ce pret!