in Observatorul Cultural

Titlul contine foarte multa ironie. Rushdie a vrut sa descongestioneze atmosfera, hai sa vorbim si despre «versetele satanice», dar fara sa ne indignam. Rushdie a scris o carte impotriva rigiditatii. El n-a scris impotriva lui Allah. Dar nu vi se pare firesc ca un autor sa se intrebe ce e cu aceste «versete satanice», de ce nimeni nu vorbeste de ele, de ce toti fug de ele? S-a intrebat: sint chiar atit de daunatoare «versetele satanice»? Si a construit o poveste. A chestionat, ca romancier, o problema in suspensie, pe care lumea islamica evita s-o discute. Versetele satanice sint fictiune, vis, viziune, prabusire in lumi paralele... Nu poti face teoria literaturii cu un terorist. Nu mai ai timp de teoria literaturii. Toate explicatiile tale palesc in fata unui cutit pe care il primesti in abdomen. Nu poti sa faci geopolitica si dialog diplomatic intr-un avion pe care ei il conduc spre Turnurile Gemene. Pina la urma «versetele satanice» sint doua versuri.