in Tabu

Despre Fuhrer si alti demoni scrie Grass fara teama, cu maiestria literara a unui povestitor innascut. Cartea nu e o penitenta, asa cum ar fi fost de asteptat daca ne gindim la ce s-a scris in presa internationala despre episodul confesiv Waffen-SS. Reactiile iscate de marturisirea celui care era aclamat drept constiinta Germaniei postnaziste – incluzind prima cerere de retragere a Premiului Nobel din istorie – au provocat multe reflectii, mai putin pe cele despre volum. De acord, sa fii Gunter Grass si sa povestesti cum l-ai slujit pe Hitler in tinerete e sinucidere curata si, implicit, publicitate. Numai ca Decojind ceapa nu are totusi nevoie de astfel de tertipuri. O sinucidere lenta si fina e cartea, o imagine impresionanta a unui trecut captiv in «chihlimbarul galben ca mierea»... Profund umana, cu istorisiri despre descoperiri, locuri de lectura, iubiri nenumite, moarte, cadouri de nunta (printre care si masina de scris Olivetti), razboi si arta, Decojind ceapa face din Memorie un personaj... duplicitar. Care, dincolo de toate, emotioneaza.