in Adevarul literar si artistic

Nu o data, proza lui Kurt Vonnegut a fost analizata din perspectiva celebrelor disocieri facute de Ihab Hassan, in a carui schema de baza siguranta contururilor si favorizarea elementului estetic (specific moderniste) erau opuse hazardului si pricipiului ludic anarhic ridicate la rang suprem (de postmoderni). Numai ca dihotomiile acestea se dovedesc, la o lectura atenta, a nu fi intru totul aplicabile noii formule narative impuse de acest scriitor a carui extraordinara capacitate de a structura naratiunea nu se bazeaza doar pe ironie (postmoderna) si jocuri (pseudo)lingvistice, ci, mai ales, se fundamenteaza in marea arta de a integra insusi actul de a scrie - si, deopotriva, de a medita, cu profunzime si subtilitate, asupra scriiturii in insasi substanta cartilor sale.