in Apostrof nr. 8

Daca tinem seama de etimologia cuvintului, hardughia fiind o «fabrica de hirtie», mare si greu de stapinit in toate ungherele sale fosnitoare, Darul Ioanei este, in mai multe sensuri, o hardughie romanesca. Nu doar fiindca acopera 522 de pagini si manevreaza abil zeci de personaje si situatii. Scris la 30 de ani, in 1976, si dat la tipar la 60, in 2006, presupune o oarecare vechime a constructiei, surpari de ziduri si ochiuri de geam sparte sau afumate de vreme. Tot asa, e de banuit o revenire cu reconditionari si finisari, pentru a-l face perfect locuibil de cititorul de azi, altfel, macar in citeva date, decit cel de la vremea scrierii cartii. Bine receptat de critica, Darul Ioanei se cere strabatut cu rabdare de arpentor si cercetat cu un instrumentar pe cit de bogat, pe atit de flexibil. Dan C. Mihailescu, de pilda, coplesit de straturile si palierele intersectate in roman, pune la bataie toata istoria prozei europene a unui secol pentru a-i defini locul si statura: identifica atingeri cu si descendente din psihologismul la moda in deceniul opt romanesc, descopera reminiscente din Noul Roman francez, recunoaste subiecte si maniere interbelice. Lectura sa desfasurata sugereaza, in fond, capacitatea autorului de a surprinde sub un singur acoperis forfota diversitatii si masoara gradul de compatibilitate umana si estetica pe care mai multe istorii subsumate il ating.