in Gindul

Inainte sa moara Brejnev este un roman-puzzle, compus din povestiri care interfereaza periferic. Asta e o descriere posibila. Alta e ca romanul reprezinta o autofictiune prin care Iulian Ciocan recontacteaza datele lui Iulian, kinder in Chisinaul de la inceputul anilor 80. Ceea ce aduce romanul in proza romaneasca e o meserie pe care rusnacii (si, prin contaminare, popoarele calarite sub brandul URSS) o executa ca nimeni altii in arta, cinema si literatura: e vorba de meseria etalarii umanului. Aerul e imputit, personajele (unele dintre ele) mizerabile, reteta sociala care prepara aerul & personajele avorteaza din start datele unei igiene de supermarket occidental. Si totusi, compozitia spune mai mult despre pasta din care-s compusi oamenii decit nu stiu ce rafinament frantuzesc. Cu toate ca pasta asta e unsuroasa ca una de mici din carne de oaie, nu ca una stoarsa dintr-un tub cosmetic. Ce se intimpla prin carte? Fleacuri. Unii mor, altii comit adulter, altii divorteaza, beau, maninca, supravietuiesc. Personajele nu-s prea numeroase (Iulian + parintii lui, un politruc, un veteran de la Stalingrad, un mujic, un mujic urbanizat etc.); relatiile dintre ele urmeaza posibilitatile combinatorice ale unui trivial nesofisticat. E suficient pentru autor sa scoata un roman impecabil povestit, gri si ironic, minimalist, dar cu o alonja deloc minimala. Un roman tiptop, scris la rece si citit la cald.