Daca n-ati citit nimic din literatura noului val, Dan Lungu este un autor cu care merita sa incepeti. Traducerea de acum doi ani a romanului sau Raiul gainilor a avut succes pe piata franceza, astfel ca editorii i-au mai cerut o carte. Si cu ce le-ar fi putut atrage atentia strainilor mai bine decit cu povestea plina de detalii picante si situatii bizare, deopotriva banala, dar si fascinanta, vesela, dar si absurda, a unei familii obisnuite din anii comunismului care (mai mult se face ca) munceste in fabrica, sta la cozi pentru a cumpara mincare, isi doreste cu disperare o butelie si spune bancuri cu Ceausescu?! Scris simplu, sub forma confesiunii Emiliei Apostoae, fosta muncitoare intr-un atelier de confectii mecanice, Sint o baba comunista! este un roman normal, cu oameni normali dintr-o epoca anormala. O epoca si o lume, care, privite retrospectiv cu ochiul talentatului prozator, se arata pline de umor, de amaraciune, dar si de derizoriu. Sint o baba comunista! nu este un roman doar despre viata in comunism (desi detaliile si atmosfera – astazi uitate – sunt suficiente si autentic surprinse), ci si despre dezamagirea si nostalgia de dupa a oamenilor comuni rataciti in tranzitie. Astfel ca, la finalul lecturii, nu veti sti care sentiment va domina: revolta pentru tineretea traita in lipsuri si umilinte sau nostalgia dupa tineretea pur si simplu traita in comunism?! Iar acesta este si marele pariu al cartii!