Cotidianul

Marturisirea unui scriitor ca relatia sa cu natura si, in special, relatia cu copacii i-a influentat opera mai mult decit teoriile literare, lecturile si studiile filologice din universitate ar putea fi privita ca o excentricitate sau o vorba de duh. Cind vine insa din partea autorului unor romane ca Magicianul, Colectionarul sau Logodnica locotenentului francez, afirmatia incepe sa capete greutate. In Copacul, un eseu cu pronuntate accente memorialistice, John Fowles reuseste sa ofere credibilitate acestei confesiuni neasteptate. In opozitie cu tatal sau, reprezentant al unei Anglii postvictoriene rationaliste si ordonate, pentru care natura se infatiseaza mai cu seama sub forma unei gradini ingrijite in care cresc pomi fructiferi selectati dupa metode stiintifice, scriitorul de mai tirziu isi descopera in adolescenta dragostea pentru vegetatia salbatica, pentru padurile neimblinzite in care copacii, «fiinte mai sociale decit oamenii», cresc haotic, urmind doar logica supravietuirii ca specie. Un proces oedipian s-ar putea spune, de cautare a propriei identitati in pofida autoritatii paterne, daca John Fowles nu ar descoperi ca, paradoxal, aceste doua atitudini se completeaza, ca radacinile ingemanate ale aceluiasi arbore.