Suplimentul de cultura

Abatorul cinci e-o carte antirazboinica-atemporala. De fapt, sfideaza timpul cu atita nonsalanta incit ajunge sa-ti stea in git. Nodul lui Vonnegut e masacrul uman din Dresda anului 1945. Si omul, si scriitorul ar face bine sa-si inghita memoria (si sa-si ignore constiinta), dar ambii aleg sa improaste cu bucati de future in the past in noi. Insa scopul nu e acela de a murdari lumea, ci de a face dragoste cu ea, intr-un du-te-vino al cicatrizarii prin umanizare si iubire. Nu e acela de a arunca vorbe sarcastice ca sa moralizeze in van, ci acela de a lua in ris moralizator propria experienta si «inocenta»  indolenta a altora. Tocmai de aceea, nici Mary, care crede ca despre razboi nu se poate scrie decit la modul fals-eroic si ca personajele dintr-un astfel de film nu pot fi interpretate decit de Frank Sinatra ori John Wayne, nici Kligore Trout cu ai sai oameni-roboti rinjind de pe tinuturile science-fiction-ului nu neaga fabulatiile lui Billy Pilgrim. (Desi, initial, li se impotrivesc.) Dimpotriva, demonteaza tot ce inseamna prejudecata sau adevar despre razboi.