Ioan T. Morar isi propune mai mult decit o istorie liniara, oricit de spectaculoasa, cea a <> unui sat-fantoma. Romanul sau, construit pe principiul inserturilor secventiale, are relief, are adincime. E garnisit cu povesti, obiceiuri, moravuri banatene de altadata, care eclozeaza, periodic, in prezentul scriiturii, compun un fundal istoric si psihologic vitaminizant, fara a parea redundante. S-a spus, pe buna dreptate, despre acest roman atit de ingenios construit si impecabil in stilistica sa nesofisticata, ca ar putea fi valorificat cu succes intr-o productie cinematografica si, in orice caz, ca reprezinta un excelent produs de export pentru literatura romana. Eu il gasesc deosebit de fecund in partea sa teoretica, a reflectiilor pe marginea raportului realitate/fictiune, viata/iluzie, adevar si minciuna, care ridica nu numai probleme de moralitate, dar induce si tulburatoare sugestii ontologice. Un Mistificator enigmatic ne leaga tuturor “ vorba unuia dintre <> deghizati din Lindenfeld “ <> de git, pe care le declamam, mai mult sau mai putin inspirat, atunci cind ne-o cere.