Scriitura sa pune in scena, intr-adevar, intimplari cit se poate de reale, descoperite prin studierea arhivelor, combinate, insa, cu elemente de detaliu fictionale. (...) Relatarile bazate pe dosarele represiunii din primul deceniu de comunism sint intretaiate de marturii din propria experienta a autorului, faptele petrecindu-se acum in anii 80, si de consideratii despre situatia politica la zi. E vorba despre batrinul muncitor brasovean Werner Sommerauer, cel care, vazindu-l la televizor pe Ristea Priboi, a <> in acesta <>. (p. 54) Dar si de greselile guvernarii CDR, dintre care cea mai importanta a fost, crede Oprea, nerealizarea <>. (p. 51) In ciuda schimbarilor dese de registru si a intercalarii tuturor acestor planuri, textul pastreaza o unitate, daca nu la nivel narativ, atunci la nivel ideatic: ceea ce da coerenta Chipului mortii este obsedanta fantoma a comunismului si a Securitatii, de care nici un aspect al realitatii nu pare sa scape.
