Prezent

Viata in comunism nu inceteaza sa fie, desigur, viata. Nu te poti trezi din ea pentru ca, desi viata asta are multe din placiditatile somnului, ea nu este totusi un somn. Cei cincizeci de ani pe care Norman Manea ii are in 1986, cind pleaca din Romania, nu au trecut, asadar, cit ai bate din palme. Plecarea “ in Europa si, dupa aceea, in Statele Unite “ e o plecare partiala: viata nu e un bagaj care sa poata fi transportat impreuna cu celelalte obiecte. Este o trauma la purtator, care nu poate fi lasata in urma. La fel ca limba. Norman Manea nu poate fi altul decit cel care este, adica un scriitor roman. Limba romana este, el insusi o spune, o <>. Psihologia celui care se intoarce este a unui vizitator care revede cu neplacere niste locuri cindva familiare, dar care acum nu ii trezesc decit o combinatie alienanta de sentimente din zona nevrozei. Casa lui Norman Manea este cochilia limbii romane; nu Romania. A doua intoarcere nu este o intoarcere, este o vizita “ grabita, neplacuta. O inghititura amara: un sfirsit pe cit de iritant, pe atit de logic.