Daca nu tinem seama de climatul de etuva teologica in care s-a desfasurat cearta universaliilor, nu vom putea intelege amploarea pe care aceasta controversa logica a putut-o lua in rindul fetelor bisericesti occidentale. Rind pe rind, Roscelin, Ioan Scotus Eriugena, Anselm de Canterbury, Guillaume de Champeaux, Bernard de Chartres, Bernard de Clairvaux, Ioan din Salisbury si, bineinteles, Abelard au intrat in batalie nutrind convingerea ca inteligenta lor va impinge cu un pas inainte limpezimea teologiei crestine. Ca cititorul sa-si faca o imagine despre marul discordiei in jurul caruia s-a purtat disputa universaliilor e indeajuns sa amintim ceea ce spuneam la inceputul acestor rinduri: ca in filosofie aproape totul se petrece la locul de intilnire dintre realitatea lumii si cuvintele noastre. Pentru medievali, acest loc de intilnire semana cu o bolgie a confuziilor semantice, un fel de creuzet interminabil inlauntrul caruia lamurirea unui cuvint dadea nastere unor nelamuriri secundare a caror incercare de clarificare anula semnificatia cuvintului initial.
