Tomis

Nu este o carte din paginile careia sa transpara durerea, ci, asa cum am patit-o si la Creanga, bucuria de viata, jovialitatea, atentia pentru detalii, pentru spectacolul cotidian. Sorin Stoica nu se plinge (poate doar pentru faptul ca nu mai are voie sa rida pentru ca sanatatea fragila i-ar fi zdruncinata si de un banal hohot de ris), vorbeste cu naturalete si amuzament maxim despre retetele miraculoase (broaste testoase macerate si ingurgitate ritualic) pe care prietenii incearca sa i le aplice, despre colegii din sordidele camere de spital, despre programele tv deplorabile, despre satul natal unde a fost nevoit sa revina, despre adolescenta, despre prieteni, despre sine.