Scopul insemnarilor a fost, dupa cum ne putem da seama, unul autoterapeutic: mai exact, acela de a-si conserva identitatea, violent agresata de cantitatea de noutate pe care a presupus-o <> in lumea americana si de grijile si eforturile de a supravietui in aceasta lume. Insemnarile lui Matei Calinescu prind si noul univers in care se misca, si patria socialista din care a plecat. Este, intr-un fel, teribil sa vezi ca, in America fiind, autorul este urmarit de stafia Romaniei ceausiste, asupra careia nu inceteaza sa mediteze. Un fel de jurnal este o carte atipica pentru cultura romana; pe de o parte, pentru ca, dintr-o inalta decenta, Matei Calinescu a eliminat stridentele, detaliile pur personale si orice indiscretie privitoare la altii; pe de alta parte, pentru ca lipseste din ea orice urma de rautate. Autorul jurnalului este oricum “ insomniac, melancolic, ingrijorat, obosit, afectuos “, dar nu este niciodata rau. Intr-o cultura in care rautatea tine adesea loc de inteligenta, aceasta trasatura mi-l face pe Matei Calinescu foarte pretios si drag. In opera lui Matei Calinescu, Un fel de jurnal sta alaturi de Amintiri in dialog si de Portretul lui M, dind seama de natura morala disciplinata, civilizata, reflexiva si afectuoasa a acestui minunat autor.