Povestirile din acest volum al Lavinicăi Mitu surprind atmosfera din familiile simple, în care copiii cresc greu, obișnuiți de mici să muncească și să îndure, să aibă răbdare și să spere. Dorința unei fetițe este să primească de ziua ei un pulover de mohair, alb și moale. Îl primește, doar că nu e alb, e violet, iar lucrătura inegală dovedește că nu e cumpărat de la magazin, e făcut în casă de mama. La fel e și tortul, din care copilul nu apucă să guste, din pricina unui scandal: tatăl pierde banii pentru întreținere, se fac praf alte iluzii, alte promisiuni. (…) Cartea Lavinicăi Mitu nu e un elogiu al mamei, cu toate că în cele mai multe proze din acest volum mama este figura luminoasă, nici al tatălui. Se poate spune însă că este un elogiu al copilului care își dă seama că, și dacă strigă după ajutor sau după o îmbrățișare, n-are cine să vină. Citind, îți dau lacrimile, r zi, pl ngi în hohotele acelea interioare (de teamă să nu fii ridicol), te lași cuprins de emoție. Indiferent nu ai cum răm ne în fața unei realități pe care ficțiunea o slujește perfect. Iar impresia mea este că în Bărbatul fără cap lucrurile stau ca în filmul cu Emma Thompson și Daniel Day-Lewis, In The Name of The Father, doar că răsturnat, așa cum permite proza modernă, cu nodurile și firele construcției narative lăsate premeditat la vedere.
