- Adriana GIONEA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 134 views
În Splendoare, scriitoarea italiană explorează sofisticat și empatic iubirea dintre doi adolescenţi din Roma. Iubirea lor străbate decenii. Asemenea jumătăţilor din mitul reamintit în Banchetul lui Platon, aceștia se caută, se regăsesc, se pierd și apoi se înt lnesc iar, între monumentala Romă și efervescenta (și mult mai subversiva) Londră. (…) Splendoareeste genul de roman de care te vei atașa dacă nu ai prejudecăţi. Îţi vei aminti de el așa cum îţi amintești de orice poveste cu personaje ce se încăpăţ nează să meargă înainte, chiar și atunci c nd sunt forţate să treacă pe l ngă pericolele deasupra cărora este suspendată aţa care desparte euforia de agonie, bucuria de a trăi de ur ţenia adusă de reacţiile crude ale celor ce-i blamează. Romanul mai seduce și prin trecerea de la timpul generos al adolescenţei la cel al toamnei interioare, c nd mai răm n urmele pasiunii ce duce la ultimele înt lniri decisive, în timpul cărora personajele trebuie să aleagă cum se vor adăposti în faţa unui timp neiertător. Împreună sau desparţite pentru totdeauna.