în Dilema Veche, nr. 954

Bogdan Crețu a scris o carte de-a dreptul tulburătoare despre Nichita Stănescu, o carte despre care mi-e greu să spun că este doar o biografie romanțată. Apartenența la un gen anume implică unele constr ngeri ce nu au întotdeauna drept efect intensificarea realului injectat în narațiune. Bogdan Crețu a scris un roman despre Nichita Stănescu. Documentarea (foarte solidă, de altfel) funcționează în cazul de față ca un pretext pentru ficțiune. Ce a rezultat mi se pare a fi un Nichita Stănescu posibil și, bineînțeles, autentic. Dacă am fi avut de-a face cu o reconstituire, am fi putut sesiza un minus de viață. Bogdan Crețu afirmă într-un anumit loc: „o reconstituire nu mai are nimic viu”. (…) Cartea de față este romanul unui singur personaj ce se conturează pe măsură ce se înaintează în lectură. Portretizarea lui este mereu am nată. Asta deoarece viața înseamnă mișcare, deci schimbare. Bogdan Crețu restr nge multe dintre lucrurile care se știu despre Nichita în niște scene (nu multe) ce au o funcție generală. Dar, foarte important, nu îngroașă contururile deja trasate de alții sau conservate în conștiința publică. Personalitatea lui Nichita pare a se recompune și din lucrurile nespuse despre el. Pentru că poetul trăiește la fel de intens și atunci c nd nu este pe scenă.