în Dilema Veche, nr. 954

(…) Cosmin Perța imaginează un „jurnal pierdut” al lui Labiș, un jurnal inițiat în perioada în care acesta urma cursurile Școlii de literatură și critică literară „M. Eminescu” – un experiment stalinist care nu a rezistat mai mult de cinci ani. Autorul reconstituie trăirile personajului său (exprimate prin însemnările diaristice) din sursele verificabile, din datele biografice concrete. Cosmin Perța reușește să creeze acea impresie de autenticitate ce nu se diluează nici un moment. Labiș apare ca un personaj plin de frăm ntări și de angoase, dar cu o g ndire clară, lucidă, bine ancorată în realitatea de zi cu zi. (…) Cosmin Perța reușește să creeze nu doar impresia de autenticitate, ci să ajungă la adevăr în multe dintre situațiile descrise. Autorul cărții de față a consultat numeroase resurse bibliografice, iar ceea ce a rezultat nu e doar un Labiș posibil, ci, în mare măsură, un Labiș adevărat. Jurnalul acoperă ultimii patru ani din viața poetului, ani ce suscită și azi interesul publicului mai mult sau mai puțin larg. Perța pune ficțiunea în slujba realității biografice. Scriitorul este înfățișat în perioada spitalizării de după accident ca fiind paralizat doar de la br u în jos pentru a putea scrie. În realitate, Nicolae Labiș și-a petrecut ultimele zile din viață „în ghips din tălpi p nă în creștet”, după cum amintește Cosmin Perța într-o „notă a autorului”.