pe bookhub,ro

Mirosul de cafea cu cardamom, de acid sulfuric, de sobă cu lemne, de tocăniță cu chimion și semințe de fenicul, cuișoare și ceapă. Gustul de păm nt cretos, amar, de tort sau de whisky. Mirosul și gustul de pepene verde. Toate aceste senzații sunt în romanul lui Elif Shafak semnele memoriei involuntare, căci Istanbulul nu este orașul copilăriei, dar se dovedește, c nd ne raportăm la memorie, un Combray. (…) Nu e nevoie de trup pentru a realiza trecerea în revistă a propriei vieți. Sufletul nu pleacă p nă nu reface, într-o secvență comprimată, imaginea definitorie a existenței, un bilanț al momentelor semnificative. Leila își revizitează viața – în numai 10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie. Memoria ține de identitate. În zona din creier responsabilă de funcționarea memoriei sunt păstrate absolut toate g ndurile, înt mplările, toate liniile groase și toate liniile subțiri ale unui desen al vieții. Omul capătă un fel de eternitate în primul r nd în amintirea celor dragi. În romanul lui Elif Shafak, prietenii sunt cei care o țin în viață pe Leila continu nd să îi hrănească motanul, să-i aranjeze lucrurile, eșarfele de mătase, să facă ceva pentru ea, să-i vorbească. (…) Romanul surprinde și felul în care se amestecă lucrurile în evoluția unei societăți, tradiția și modernitatea, prejudecățile și toleranța, diversitatea credințelor, frumusețea și monstruozitatea naturii umane. Istanbul este orașul frumuseții și al agoniei, loc al captivității și al eliberării supreme, la țărmul mării, în apropiere de Bosfor, cum apare descris de multe ori și la Orhan Pamuk sau la Burhan Sönmez.