în Observator cultural, nr. 1117

Cu Cornul Inorogului, Bogdan Crețu reu­șeș­te să ne convingă că, dincolo de cunoscuta-i activitate de critic și istoric literar, are și o au­tentică „v nă“ de romancier. Scriitorul a­bor­dează aici formula – mai puțin cultivată în ul­tima vreme – a romanului de „idei“; lipsit de ambiții balzaciene și de interes pentru fresca socială, el e preocupat de condiția scrii­torului, de raportul dintre existență și scrie­rea ei și de ceea ce un teoretician al textualismului ca Marin Mincu numea odinioară „autenticitate în scriitură“. În consecință, cartea lui Bogdan Crețu readuce în prim-plan un personaj pe cale de dispariție din roma­nul ultimelor două decenii: intelectualul care își pune întrebări asupra sensurilor mai a­d nci ale existenței și ale literaturii, caută soluții de viață și privește scrisul ca pe unul dintre actele omenești fundamentale, socotindu-l înscris în biologia profundă a ființei u­mane.