George Cornilă este un povestitor înnăscut, un scriitor care-și dozează excelent nevoia de a compune noi universuri, așa se face că povestirile din Rezervația nu doar că te scot din orizontul lui „azi”, dar te și îndeamnă la reflecție, una puțin (auto)ironică pe alocuri. Niciuna dintre cele trei povestiri, Rezervația, O vară cu Misha, respectiv Trecerea iernii, nu se citește încruntat. Chiar dacă reflecția este omniprezentă, ea este de multe ori însoțită de autoironie și un simț umorului rarisim. Luarea în răspăr a tuturor obiceiurilor noi, impuse de pandemie și globalizare se produce natural, fără stridențe, semn că lucrurile chiar așa stau. În realitate, c ți dintre noi n-am simțit nevoia de a evada într-o rezervație, asemănătoare cu cea închipuită de George Cornilă, c ți dintre noi n-am trăit povești de dragoste de-o vară, precum cea a lui Camil? Despre anul sabatic la care visăm mulți, an în care să ne putem permite să facem ce vrem noi, dar mai ales o excursie în jurul lumii sau o ședere îndelungată pe o insulă paradisiacă, ce să mai spun? Toate cele trei povestiri au nota de fantastic care nu poate fi ignorată, dar cu toate acestea, ele sunt puse sub semnul unui realism deloc supărător. (…) Personaje bine definite, voci autentice, contexte firești în care ele se mișcă, reacționează, cresc, evoluează. O schimbare de registru din partea scriitorului George Cornilă, cunoscut și premiat pentru scrierile sale SF. Să vedem ce va urma după Rezervația: povestire sau roman?
