- OANA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 129 views
Observator fin al oamenilor și-al locurilor, Mirel Bănică explorează cu iscusința unui antropolog localitățile pe care nu le luăm în calcul c nd ne planificăm vacanțele, pentru că suntem „cuceriți de exotismul orașului Hanoi, nu și de forfota și viața unei piețe centrale din T rgu Jiu. O pendulare între kitsch și sublim, spectacolul vieții de provincie se desfășoară nestingherit în paginile lui Mirel Bănică. Veți găsi aici muzee locale de tot felul, statui și monumente uitate, magazine second-hand, restaurante încremenite în timp, hoteluri la care nimeni nu răspunde la telefon, anticariate și colțuri ale șahiștilor, stațiuni în diverse stadii de delabrare, dar și mici librării-revelație sau prieteni ca Dan Perjovschi, care schimbă în bine orașul. Realitatea de după colț merită explorată, mai ales după at ția ani de postcomunism în care a rămas în penumbră. După cum remarca și autorul, „m ine dimineață, călătoria mea ia sf rșit, trebuie să mă întorc acasă, cu resemnare și sentimentul că nu am văzut dec t partea cea mai mică, cea vizibilă, a aisbergului numit Rom nia.“