Volumul conține un grupaj generos de proze scurte și foarte scurte, semn că autorul a tot adunat material în sertar de-a lungul timpului pentru acest proiect, proze ce au doi principali numitori comuni: primul ar fi acela că actanții surprinși în aceste povestiri sunt îndeobște oameni comuni, oameni ce se pot pierde ușor în mulțime, de unde și titlul volumului; iar al doilea, acela că situațiile descrise sunt o suită de drame sau adevărate tragedii, pe care însă autorul alege să le transpună sub formă de comedii, garnisindu-le, pe fiecare în parte, cu c te un final care st rnește dacă nu un r s hohotitor, cel puțin un z mbet mai mult dec t discret, aș putea spune chiar un z mbet sapiențial. Și aceasta pentru că demersul lui Robert Șerban de a transforma în comedii ceea ce ar fi putut răm ne doar niște (aproape) tragedii nu este unul gratuit, nici unul blasfemator, ci este un act filosofic (…). Așadar, at t în proză, c t și în poezie, Robert Șerban răm ne același spirit critic ce reușește să îmbine armonios etica cu estetica și care de fiecare dată ne surprinde cu noi mostre de esențe tari menite să ne facă viața mai frumoasă și mintea mai sănătoasă.
