- Nona RAPOTAN
- Dosar de presă
- 0 likes
- 154 views
Povestirile Lavinicăi Mitualcătuiesc un manual de bună înțelegere a rostului tuturor înt mplărilor din care se alcătuiește copilăria fiecăruia dintre noi. Un univers familial, înt mplător al ei, al celei care trăiește undeva în Oltenia, într-o familie alcătuită din patru membri – ea, sora și cei doi părinți – familie din clasa de mijloc. Se recompune sub ochii cititorului un univers din ce în ce mai îndepărtat, cel al anilor ’80, c nd familiile erau din ce în ce mai cov rșite de lipsuri – lipsa acută de alimente este omniprezentă, mama face adevărate vrăjitorii ca să gătească din te miri oale de m ncare care să ajungă c t mai multe zile, dar și să țină de foame. Un univers redat prin ochi de copil, căci naratoarea e încă copilă, trăiește fiecare înt mplare cu mirarea celei care n-a mai trecut niciodată prin așa ceva și astfel se ridică încet, încet blocuri, maidane, se alcătuiesc de un firesc nemaipomenit trasee urbane, se fac și se desfac legături de familie, relații amoroase, prietenii și c te și mai c te. Înt mplări mărunte, banale, din categoria „mi s-a înt mplat și mie” sau „ce ciudat, la fel am pățit și eu”, dar care au un ceva aparte, o amprentă personală, dată de asocierea cu elementele de specific local sau de istorie familială. (…) Un debut remarcabil, Bărbatul fără cap. Dicționar pentru ora șase fix de Lavinica Mitu. O scriitoare care nu s-a grăbit să-și trimită cartea editurilor și de care, sunt absolut convinsă, vom mai auzi.