în revista Orizont

Trei inele adaugă unei opere în plină consacrare și acumulare teoria și practica unei scriituri fluente și fluide, plină de miez și incitantă, menită să lase în urmă blocajele de orice natură. Recursul la glisarea anecdotică între prezent și trecut, flashback și flash-forward, intuiție, premoniție, retrospectivă și monolog interior, adresarea directă unui cititor imaginat/r sunt elemente tehnice ale compoziției inelare pe care Mendelsohn le studiază, explică și ilustrează. Digresiunea și revenirea exactă, abilă, la punctul inițial, narațiunile întrepătrunse și reluările unor teme esențiale de reflecție și interpretare, experimentul textual îndreptat spre dezvoltare și îmbogățire a poveștii, nu scufundat în redundanță și obsesie, constituie at t obiecte ale discursului despre construcția epică, c t și mecanisme prin care acest discurs e livrat cititorului. Rezultă un text viu, simultan așezat și ludic, critic și autocritic, pătrunzător și ademenitor, ca o istorisire în episoade, cu suspans. „Aici ne despărțim de străinul nostru”.