- Constantin PIȘTEA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 131 views
De ani buni, cărţile de proză ale Laviniei Branişte apar la Editura Polirom, ceea ce mi se pare că spune ceva despre calitatea scriiturii sale. Toţi cei care au scris despre ea au recunoscut că are un stil, impus deja de c ţiva ani, şi este limpede că textele ei se bazează pe un anumit tipar de personaj principal: t năra nesigură, instabilă în relaţia cu iubitul sau cu colegii de serviciu, într-o conexiune mai mult sau mai puţin fragilă cu părinţii, mereu în căutarea unui sens. (…) Ce surprinde foarte bine romanul acesta este forţa cu care te anesteziază îndrăgostirea: cum, la început, nu vezi dec t rozul, şi cum ulterior orice detaliu care tinde să şubrezească imaginea ideală pe care o ai despre celălalt este mai înt i tratat cu neîncredere. „Mă găseşti c nd vrei” este povestea unei iubiri nefericite, dar necesare, şi poate cel mai bun roman de p nă acum al Laviniei Branişte. În orice caz, o carte din care afli că şi alţii spun greu „te iubesc”.