- Bogdan CREȚU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 158 views
La 15 ani de la data apariției, romanul lui Dan Lungu Sunt o babă comunistă este una dintre cele mai de succes cărți de proză din literatura contemporană: patru ediții (una, aniversară, va ieşi din tipar în aceste zile), zeci de mii de exemplare v ndute, o ecranizare sub bagheta unui regizor cunoscut (Stere Gulea), mai multe adaptări pentru scenă și traduceri în 15 limbi alcătuiesc un bilanț la care foarte puțini scriitori de azi pot spera. (…) Cum mai citim azi Sunt o babă comunistă? Cu siguranță cu mai puțină încordare dec t o făceam cu 15 ani în urmă. În orice caz, altfel, pentru că are deja o istorie a receptării în spate. Dar mai ales altfel pentru că noi suntem diferiți. Acum cartea respiră și într-o altă atmosferă ideologică. E o „carte despre comunism“, dar comunismul însuși începe să devină altceva. Noile ficțiuni care-l revizitează o fac din unghi aproape nostalgic sau, în orice caz, binevoitor, folosind un fascicul narativ care decupează zonele exotice, pun nd în valoare aspectele lui pozitive. Și comunismul se tot schimbă precum trecutul Emiliei Apostoae. (…) Sunt o babă comunistă răm ne însă cel mai mare succes al său. Este o carte peste care nu se poate trece pentru că a fixat în imaginarul literar o temă importantă, care între timp a ajuns să nu mai st rnească at ta încordare.