Eseistul și criticul literar își demonstrează teza prin însăși cartea pe care o scrie, folosind această tehnică în fiecare dintre cele trei părți ale cărții și prin digresiuni care îl ajută să își contureze povestea care a dus, într-un final, la cele Trei inele. Este o temă recurentă la Mendelsohn, una care îl preocupă și care depășește granițele literaturii și pătrunde în realitate. Considerată un „erudit exercițiu de istorie și critică literară“, cea mai nouă carte a sa își extrage esența de pe urma drumului făcut de autor în mai multe țări, pe urmele supraviețuitorilor unor evenimente din al Doilea Război Mondial „într-un t rgușor din estul Poloniei“, unde trăiseră c teva rude ale autorului. În interiorul acestui inel care împletește parcursul „întortocheat“ (polytropos) al autorului cu un exil al identității, alte cercuri sunt trasate pentru a analiza și compara lumile și unele dintre cele mai cunoscute opere ale celor trei scriitori exilați. (…) Autorul celor Trei inele nu se dezice, îmbină maiestuos, capitol după capitol, digresiunile voite cu cercurile închise armonios, demonstr ndu-și teza inițială pe deplin.
