pe lapunkt.ro

Ceea ce impresionează este bogatul univers referențial pe care îl poate avea un scriitor iranian din perioada interbelică: Kafka, Sartre, Dostoievski, Freud, Nietzsche, Hemingway, Kant, Platon, Tolstoi și mulți alții. Aceste lecturi nu l-au determinat să uite dragostea lucidă pe care o poartă folclorului și tradițiilor Iranului. Alături de sincretismul cultural, putem adăuga și pasiunea cu care s-a aplecat asupra religiilor Persiei, asupra superstițiilor și a practicilor magiei populare. Aceste dimensiuni au trezit în Hedayat gustul pentru straniu, ideea că excepțiile și devierile de la normă ne guvernează existența. Cititorul care va fi dornic să exploreze lumea pe care o creionează Bufnița oarbă va putea observa încă de la început că nu seamană cu multe creații ale literaturii universale. Nu se poate înscrie în vreo tipologie. Romanul a fost scris sub semnul unei tensiuni mari a spiritului creator. Aici, autorul este fascinat în egală măsură de nebunie și de moarte, fiind obsedat de rigoare, dar și de sarcasm. (…) Bufnița oarbă este genul de carte care farmecă și obsedează. După prima lectură, cititorul o va părăsi intrigat, poate chiar obosit. După un timp, acesta va reveni și se va lăsa absorbit de ilizibilitatea sau „relizibilitatea” ei.