Cuvantul

Nu stiu daca Valeriu Ghergel isi da seama ca a ales o formula literara foarte la moda “ formula autofictiunii aflate intre critica, jurnal de lectura, fictiune si biografie, apoi structura textului “ scurt, deschis, vag, interpretabil. Si, in cele din urma, refuzul de a argumenta exhaustiv, ca si cum s-ar teme sa nu-1 oboseasca pe cititorul asediat de informatii din toate partile si obisnuit sa citeasca doar scurte texte si, apoi, sa apese frenetic pe un alt link. Cartea nu se constituie intr-o teorie a lecturii, meritul ei este cu totul altul “ acela de a introduce cititorul intr-un univers care are ca personaje cartile. Si nu este de mirare ca scriitorii cel mai des citati sint scolasticii, care isi petreceau vremea studiind Cervantes, Borges sau Umberto Eco.