- Igor TAVILLA
- Dosar de presă
- 0 likes
- 147 views
Bogăția și varietatea informațiilor pe care textul le oferă reprezintă meritul substanțial al acestui volum generos semnat de Andrei Oişteanu (L’immagine dell’ebreo. Stereotipi antisemiti nella cultura romena e dell’Europa centro-orientale, Ed. Salomone Belforte, Livorno, 2018). Trebuie însă recunoscută și capacitatea lui Oișteanu ‒ cu siguranță neobișnuită printre savanți ‒ de a transmite o cantitate cu adevărat impresionantă de informaţii, legende și interpretări într-o proză curgătoare și clară, niciodată pedantă. Din cuprinsul cărţii reies puternic contrastul dintre portretul „evreului imaginar” și cel real, contradicţiile din superstițiile populare (evreul este murdar, dar evreica este nespus de frumoasă și de dezirabilă; evreul este blestemat, dar să înt lnești un evreu pe drum aduce noroc etc., etc.), precum şi rolul pe care l-a jucat cultura tradiţională în articularea antisemitismului politic. De fapt, există o acțiune reciprocă între stereotipiile atavice, de sorginte folclorică, și cele pe care exponenții antisemitismului politic le-au creat știind că pun stăp nire pe o mentalitate deja predispusă să le primească sloganurile. În sf rșit, merită menționate excelenta calitate tipografică a ediției, bogat însoțită de ilustrații și documente, precum și traducerea, îngrijită cu experiență de Horia Corneliu Cicortaș și Francesco Testa, care și-au împărțit în mod egal munca de translator. În ciuda cantității considerabile de informații pe care o transmite, cartea lui Oișteanu răm ne un instrument suplu și eficient, dincolo de laudele niciodată suficiente pentru scriitura savuroasă, inclusiv pentru faptul că fiecare capitol poate fi abordat separat, fiind un portret „monografic” de sine stătător și autosuficient. Sistemul ingenios de note, conceput de autor, vă permite să vă bucurați din plin de lectură, fără trimiteri acrobatice și istovitoare la monumentalul aparat bibliografic (de ordinul a mii de titluri menționate), la care nu este strict necesar să recurgem.