Volumul intitulat Corespondență – care s-a pliat pe un consistent orizont de așteptare – cuprinde aproximativ 700 din cele 1200 de scrisori identificate, trimise de Nicolae Steinhardt prietenilor și cunoscuților săi. În cadrul său, îngrijitorul ediției – profesorul George Ardeleanu – a optat pentru o selecție av nd la bază gruparea scrisorilor în funcție de destinatari și ordonarea grupajelor în funcție de criteriul cronologic, alegere care conferă coerență volumului și oferă o perspectivă clară asupra devenirii omului Steinhardt. (…) Multe dintre aceste scrisori sunt adevărate eseuri și pot fi lecturate dintr-o dublă perspectivă, pe de o parte, ca fiind pasaje de literatură de o sensibilitate aparte, iar pe de altă parte, ca fiind liantul care oferă o adevărată cheie de interpretare către operele lui Steinhardt, inclusiv către Jurnalul fericirii. Întreaga corespondență se poate citi fie cu un ochi înspre „afară“ (ilustr nd fascinant spectacolul lumii), fie înspre „înăuntru“ (deschiz nd porți spre sinele autorului și spre opera sa) –, iar ambele viziuni converg către toată această parcurgere și devenire a celui ce, indiferent de perioada grea pe care a parcurs-o adesea (sunt c teva scrisori impresionante din perioada imediat următoare a eliberării sale din închisoare), nu a încetat niciodată să iubească oamenii și să creadă cu tărie în apropierea lor de divinitate. Se poate identifica în contextul lor – stilistic vorbind – și un pattern al autorului: sunt scrise cu o mare afecțiune, într-o notă de sensibilitate aparte, cu multe conexiuni și trimiteri culturale, manifest nd în permanență grijă și tandrețe față de interlocutor, transmiț nd de fiecare dată cele mai calde sentimente ale celui care scrie, pline cu înc ntări față de lecturile pe care le parcurge, cu jovialități și mirări, cu indignări în raport cu anumite conjuncturi politice și toate, fără excepție, fiind traversate de bunătate și de referințe la sacralitate.
