în Observator cultural, nr. 1094

Prima observaţie, care se impune întruc tva de la sine, cu privire la Cornul inorogului (Polirom), debutul în proză al lui Bogdan Creţu, probabil cel mai constant nume al criticii literare majore de la noi din ultimii 10-15 ani, este dată de caracterul intelectualist, vizibil şi la nivelul limbajului, ca de exemplu prin apetitul pentru construcţii oblice („îşi consumaseră singura parte neechivocă a relaţiei lor ilicite“; „Dinu nu mai încerca să metabolizeze ce i se înt mpla de c teva luni“), pentru un registru înalt sau pentru dezbateri de ordin intelectual. (…) Nu at t scenele erotice m-au atras în acest roman (…), c t aerul de pagină intelectuală, metanarativă, al unei dezbateri filozofice perpetue şi de cea mai bună calitate. Adică tot criticul literar. C nd se discută, de pildă, tensiunea dintre curajul fizic şi cel estetic („Poate în scris va îndrăzni ce nu a îndrăznit în viaţă, deşi nu aşa se face, scrisul trebuie să vină din viaţă, nu invers“), îl asculţi parcă pe autorul studiului despre utopia negativă în literatura rom nă, care vitupera acolo de o manieră similară cu privire la circumscrierea conceptului de literatură de sertar: „Nu, de rezistat se rezistă, am convingerea, făţiş, la modul asumat, radical, extrem, nu în intimitatea camerei de lucru“.