în Observator cultural, nr. 1093

În Ioşca de Cristian Fulaş (Polirom), frazele sunt (…) elaborate, mai lungi, solicitînd atenţia sporită a cititorului, inclusiv din cauza unei aparenţe de conglomerat monoton, la nivel grafic. Formal, dialogurile fie sunt rare, fie sunt absorbite, la fel ca vocea interioară a personajului principal, în interiorul compact al discursului naratorial, inclusiv prin stilul indirect liber. Nu există capitole în acest roman de peste 400 de pagini, totul curge, dar nu respiră; la nivel grafic, ochii anumitor cititori pot fi uşor supuşi oboselii. Disclaimer-ul firesc, care precedă textul (Orice asemănare cu persoane sau situaţii reale e pur întîmplătoare…), trebuie luat cum grano salis, cîtă vreme, încă din primele pagini, implicarea afectivă a naratorului este evidentă. Molnar Iozsef, alias Ioşca, este un personaj cu adevărat fascinant, cu toată tendinţa de idealizare a sa şi dincolo de excesul de comentariu al naratorului, de insistenţa sa aproape romantică, esenţialistă, asupra ideii de unicitate.